Data start: 04-05-2018
Propunerea legislativă inițiată de către deputatul PNL Raeţchi Ovidiu Alexandru își propune să completeze art. 52 al Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului după cum urmează:
„(3) Cadrelor didactice, instructorilor, personalului didactic auxiliar și celui administrativ le este interzisă implicarea copiilor și elevilor în manifestări publice artistice, culturale sau sportive dedicate unor demnitari, oficialități sau oameni politici.
(4) Susținerea de către copii și elevi a unor acte artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente publice la care participă demnitari, oficialități și politicieni (...) poate avea loc numai după informarea scrisă și detaliată a părinților de către cadrele didactice, instructori, personal didactic auxiliar și cel administrativ, și primirea unui acord scris din partea acestora privind activitățile desfășurate.
Conform Formei inițiatorului, inițiativa dorește înființarea unei comisii speciale la nivelul inspectoratelor județene pentru a aviza prezența persoanelor politice în instituțiile de învățământ în vederea campaniilor de informare.
Pentru a accesa mai multe informații, vă rugăm să ne contactați !